Demonul îndrăgostit! Prima parte

Cu foarte mult timp în urmă, trăia pe pământ un demon care făcea numai rele. Provoca suferință,
despărțea oameni, băga ceartă între îndrăgostiți, bântuia și ajusese să  omoare oameni. Văzând toate acestea, Duhul Pământului a venit să vorească cu el:
- Demonule, ce ai de faci toate astea? Știi că nu ăsta este rolul tău aici...
- Așa vreau eu!
- Ăsta nu este un răspuns, ci mai degrabă o ironie.
- Nu am altceva ce să fac, și așa lumea asta s-a dus, eu doar contribui puțin să o fac mai interesantă.
- Nu o faci mai interesantă, tu o distrugi mai rău!
- Este deja distrusă, ți-am zis, eu o fac doar mai interesantă."Și râdea foarte malefic"
- Bine, demonule îți mai dau o șansă, dacă mai continui așa o să fii pedepsit...
- Așa să fie !
A trecut  cam o lună de la acel eveniment, iar demonul nu se schimbase deloc, tot făcea rău!
Duhul Pământului a venit  din nou la el:
- Demonule, tot nu te-ai potoloit?
- Nu am de ce!
- O să vezi că o să ai!
- De acum înainte, 2000 de ani ești exilat în orașul Danubio, într-o casă foarte înfricoșătoare, de unde nu ai voie sa ieși decât seara când soarele apune, iar dacă încerci să ieși ziua, te vei topi ca lumânarea de la fața focului!
- Nu, te rog!
- Ba da!
- Păi și atunci când ies, am voie să fac, ce fac acum?
- Ești un simplu om ziua, noaptea mai ai putere, dar nu poți să o folosești.
- Îți promit că o să mă schimb, te rog!
- Prea târziu!
Demonul, a fost exilat în acea casă foarte înfricoșătoare de care toți oamenii fugeau și se speriau mereu când treceau pe acolo. Când vedea toate acestea, demonul mereu își zicea că abia așteaptă să scape și să le arate oamenilor ce poate, pentru că fugeau și se speriau de casa lui.
Seara când ieșea, mereu vedea prin parcuri bătrânei care se țineau de mână, tineri care se sărutau, copii care mergeau cu părinții lor și nu își explica de ce un zâmbet îl  cotropea în acel moment?
Se plimba solitar până când razele soarelui începeau să își arate luminile colorate peste tot orașul, descoperind clădirile și natura de vălul negru al nopții.
Într-una din zile, plimbâdu-se prin același parc a văzut o fată care plângea pe o bancă. În acea clipă demonul a avut o senzație pe care nu o mai avusese niciodata, ceva bătea în pieptul lui! Mirat, se tot întreba, ce este? Se uita la fata care plângea și a încercat să se apropie de ea, pentru prima dată în viața lui fără să aibă vreo intenție obscură.
- Ce s-a întâmplat? " a întrebat demonul"

- O să sosească  imediat... "a răspuns fata"
- Cine, o să sosească?
- Ei!
- Ei?
- Trebuie să fug! Și fata a luat-o la fugă.
Demonul nostru, a fugit și el după fată, dar nu a reușit să o mai prindă.
Mergea pe stradă și nu își explica ce era acea bătaie în pieptul lui? De mii de ani, cutreiera pământul, dar niciodată nu pățise asta.
Zorile au început să pătrundă vălul negru al nopții, iar demonul se grăbea să ajungă acasă, dar se tot gândea la acea fată.
Intrând pe poartă, ce să vezi, în fața ușii era ....

Dragii și dragele mele, sper că va trezit interesul aceasta scurtă povestire! Ne revedem la următoarea parte. Vă mulțumesc că din ”uriașul” dumneavoastră timp, v-ați rezervat puțin și pentru această lectură. Vă pupic pe toți!

                                                                   

                                                                                                             A voastră Anonymă!