La povești cu bunica Trandafira: Ce se întâmplă cu copiii care mor? Ce am văzut pe lumea cealtă!

 Salut, dragi prieteni !

Mulțumesc pentru toate aprecierile oferite articolelor mele!

Acest articol inițial nu am dorit să îl fac, pentru că îmi  era frică să nu fiu luată în derâdere . După câteva semne ale unor oameni care doresc răspunsuri la multitudinea de întrebări, am decis să îl fac.

După cum spuneam într-un articol bunica mea a fost un om însemnat, nu știu și nici nu îmi explic  cum un om să meargă de atât de multe ori pe lumea cealaltă ??? După acele "plecări ", mereu se întorcea și povestea, dar mulți, printre care și eu consideram doar povești.  Crescând  mi-am dat seama că poate acele povești sunt mesaje, prin oameni la multitudinea de întrebări pe care cu toții ni-le punem...

Povestea începe cu mult timp,  când fratele mai mic al bunicului a murit. Avea doar 7 ani și a murit din cauza gripei care a fost adusă Primul Război Mondial, undeva pe la 1920 și ceva, când au murit foarte mulți copii. 

Îl chema Ion, iar bunicul i-a pus tatălui meu acest nume, în amintirea lui.

Bunica era o femeie care ținea la tradiții și rânduielile fiecărui mort din familie. După ce s-a căsătorit cu bunicul a devenit parte din familie, deci responsabilitatea să își amintească  de acel copil, i-a revenit. Bunica nu o privea ca responsabilitate,  ci făcea asta cu mare iubire.

Când i-au pus crucea, i-au făcut  pomană și i-au dat și haine.  Străbunica era o persoană mai indiferentă, astfel că bunica s-a ocupat de tot. 

Poveste spusă de bunica!

Într-o noapte, obosită fiind de la Colectiv după ce am terminat ce mai aveam de făcut prin casă m-am pus să dorm. Mă trezesc mergând pe o potecă plină de flori și ajung la niște oameni : 

- Bună ziua! Unde sunt ?

- Cum ai ajuns aici ?

- Uite mă trezii aici! Deci unde sunt??

- Cauți pe cineva??

În acel moment eram confuză, dar parcă mi-a venit în cap acel nume:

- Îl caut pe Cazacu Ion!

- Ce treabă ai tu cu el ??

- Am venit să văd ce face !

- Aici vii doar dacă ești chemat , altfel nu ai ce căuta aici!

- Tu știi cine este Cazacu Ion?

- Cum să nu știu! Este fratele soțului meu....

Sincer vă mărturisesc, nu stiu cum mi-a venit acest nume să îl zic, dar parcă mă chema, și ceva din mine știa pentru ce a venit, dar eu nu conștientizam ...

- Haide încoace că este la serbare !

- La serbare ??

- Haide să îl vezi, dacă tot ai venit!

Erau niște oameni, nu știu dacă erau bărbați sau femei, nu îmi amintesc, dar m-au dus într-un loc cu o scenă, unde erau mulți copiii îmbrăcați în haine albe cu lumânări în mână și cântau...

Nu pot să vă explic ce frumos cântau.. .

Cântecul acela mă făcea să uit de tot și să numai vreau să plec.... Copiii erau așa frumoși, bucuroși, liniștiți, nimic nu îi supăra....

- Cazacu Ion, a venit femeia asta la tine!

După ce acea ființă l-au strigat, m-am pomenit lângă mine cu un băiat . 

Un băiat ca " muntele" de înalt, frumos...semăna cu soacra mea.... . Ten alb, păr șaten.... . Nu îl văzusem niciodată, dar mi-am dat seama că este el doar prin asemănarea cu soacra mea...

- Bună ziua, Trandafira!

- Bună ziua, mamă! Cine ești tu? 

Eu mi-am dat seama, dar avea 7 ani când a murit , iar acum era un fecior !!!????

- Sunt Ion, fratele lui Tică !

- Mamă, dar erai un copil de 7 ani !!

- Păi și noi creștem pe aici,  avem alte legi!

- Cum adică?

- Nu pot să să spun mai mult, dar nu rămânem cum am murit, creștem ...

- Ce caut eu aici?

- Te-am chemat eu! 

- De ce??

- Să îți mulțumesc pentru că te-ai gândit la mine și pentru ce ai făcut! Orice gest este primit.... . 

- Nu trebuie să îmi mulțumești! Tică mereu se gândește la tine... . Avem un băiat și i-am  pus numele tău...

- Îl cunosc!

- De unde?

- Aproape în fiecare zi vine și se joacă pe mormântul meu ! Uneori se și culcă pe el ... . 

- Cum așa?

-  Când cineva vine la mormântul nostru, noi suntem chemați și venim să vedem cine este! Cu toate că nu ne poate vedea nimeni, noi suntem acolo... . Uneori mă jucam și eu, dar nu mă vedeau.... 

- Cum l-ai cunoscut ?

- Nu ți-am zis, noi suntem chemați la mormânt când cineva de la noi din familie sau drag vine la noi.... . Noi cei de aici știm tot ce se întâmplă pe Pământ!

-Doamne!

- Să îi spui mamei că sunt supărat pe ea, nu se mai gandește la mine, nici nu mă vizitează, cu toate că eu o veghez mereu ....

- Nu pot să cred, ce mi-a fost dat să trăiesc...

- De ce nu te-ai dus la Tică?

- Nu pot să mă duc la oricine,  pentru că se sperie, dar eu mereu veghez... . Avem și noi reguli pe aici ....

- Am atâtea să te întreb??

- Numai ai timp, trebuie să te întorci,  pentru că altfel o să mori, și mai ai mult de trăit...

- Cum așa!

- Să le spui că sunt bine! Am crescut mare și că vă veghez!

În acel moment, el s-a întors pe acea scenă unde cânta, iar pe mine m-au luat acele ființe, nu pot percepe ce au fost și m-am trezit cum mergeam spre casă și auzeam strigăte: "Trezeste-te!", " Nu murii, ai copii!"... . Eu nu doream să plec, îmi plăcea muzica cântată de copii, era liniște, era frumos. ..erau copiii....

- Du-te acasă!

- Nu! Vreau să mai vorbesc cu el!

Atunci m-am pomenit că ceva m-a luat de umeri și m-a aruncat pe o poartă.... . Atunci m-am trezit !

Cei din familie mi-au povestit că era să mor.... . S-au pomenit cu mine că nunai pot reapira, făcând ca un om mort...

Când i-am povestit soacrei mele ce am pățit mi-a confirmat că numai fusese de ceva timp pe la cimitir  și chiar nu se mai gândise la el....

Aceasta a fost încă una dintre călătoriile bunicii pe lumea cealaltă . Îmi pare rău că numai știu toate detaliile, tot ce am reținut este că ei cresc, veghează asupra familiei și sunt prezenți la mormânt când cineva vine  în vizită. 

Poate din acest articol o să primiți răspunsuri, cei care treceți prin cea mai dureroasă experiență a vieții.

 Cum am spus și la început, am scris asta doar pentru a fi cu sufletul liniștită că am adus aceste mesaje celor care caută răspunsuri...

Nu intru în detalii, pentru că nu sunt cuvinte în lumea asta pentru a exprima astfel de experiențe. 

Nu uitați  să dați un like paginii de facebook a bunicii "La povești cu bunica Trandafira "!

Eu am fost Cristina !

Pupici!