Cum am pierdut o sarcină!

Salut, dragii mei, astăzi o să discutăm despre un subiect foarte greu pentru mine, avorturile precoce și spontane.

Avorturile sunt de 2 tipuri:

- avortul precoce”care se produce până în săptămâna 12”

-avortul spontan ”care se produce după săptămâna 12”

Totul a început când în luna Aprilie, menstruația nu mi-a mai venit, ultima fiind pe 1 Martie. De atunci am făcut la teste, toate negative... . Pe o parte nu m-am speriat,  pentru că eu cu Derek am avut sarcină ascunsă, nu mi-a apărut pe test până în săptămâna 12, iar atunci linia nici nu ziceai că este. Am stat 2 săptămâni să mă conving că eu sunt însărcinată....

Din luna Aprilie am avut tot felul de stări: amețeli, greață, oboseală, mâncam doar legume, ouă...și atât ...carnea o mâncam mai mult fiartă, dar ajunsesem să  renunț la ea, pentru că mai ales cea de porc îmi ridica tensiunea. Nu mi-se întâmplase niciodată, ca mie să îmi fie rău de la carnea de porc și mai ales să îmi ridice tensiunea!

Am așteptat să treacă puțin din aceste măsuri, și din acest virus, pentru a merge la control, eu îl am și pe Derek, iar mintea mea, dusul la un cabinet poate fi o sursă de infectare. Au trecut măsurile, eu tot aveam stări, dar teste negative, știu ca la ultimul am văzut o linie, dar a dispărut foarte repede.....

Au relaxat măsurile, m am programat la un cabinet,  pe 20 și ceva Mai . Cu 2 zile înainte, am avut niște dureri  de burtă uneori erau groaznice, dar se diminuau în timp. La ora 4 în ziua controlului, m-am pomenit cu sângerare, de un  roșu  aprins.

 La control, mi-a zis că nu am nimic, ci că am fost dereglată hormonal, nu s-a văzut sarcină. Am fost dezamăgită, pentru că în mine ceva îmi spunea că sunt....

Toate bune, până Miercuri seara când mă deranja ceva ....când ...am văzut...nu am putut sa dorm

...erau un fel de structura gelatinoasă care avea forma unui embrion, nu am cum să pun poza aici... .

A doua zi am scris pe un grup de mămici, părerile  au fost diverse....atunci am realizat câte femei se confruntă cu pierderea sarcinilor, dar foarte optimiste pentru viitoarele sarcini.

Cu toate că am primit explicații că nu pare a fi embrion sau o parte din el, ci mai degrabă un chist...am făcut cunoștință cu "instinctul de mamă".... . Cu toate că am un copil, sentiment atât de puternic nu am simțit... . Sufletul îmi spunea: "A fost!" cu toate că multă lume mă contrazicea .

Au urmat 4 zile de hemoragie .... stări de rău....neliniște... .

Eu puteam fi considerată nebună, pentru că plângeam pentru ceva care nu era....ceva care nu îmi dădea pace, acel sentiment când o mamă pierde o parte din sufletul ei. Când unele mame spuneau că ele simt că sunt însărcinate, eu nu credeam, aveam impresia că dorința de a fi mame,le întunecă gândirea rațională. După această întâmplare, am realizat câtă putere are simțul matern, după cum am zis putea să vină oricine, sufletul meu țipa ”Da”!

Pe această cale am intrat în lumea mamelor care pierd sarcini....și nu este ușor....

Coincidență, sau nu, chiar în perioada asta încă două prietene au pierdut sarcina...ciudat!

Alt medic mi a spus când i am arătat poza, că pare a fi un chist sau ceva care s-a macerat în timp....

La eco” nu s-au văzut din nou nimic ....știu în sufletul meu că m-au văzut foarte afectată și nu au dorit  să sufăr și mai mult... .

Singurul lucru care mi-a adus liniștea, a fost să mă rog!

Am zis așa:" Te rog să ai grijă de acest suflețel, dacă am fost însărcinata, dacă nu, du' te rog rugăciunea asta tuturor acelor copiii care nu au apucat să se nască!".... . După vreo 2 zile, de astfel de rugăciuni, parcă ceva din mine s-a liniștit . M-am gândit că acesta mai este singurul mod de a comunica cu....ce a fost... . I am promis că eu cât voi exista pe pământ o să mă gândesc la asta cu acești iubire pe care o port lui Derek. Simt că asta a liniștit acel suflețel, nu este zi în care să nu mă gândesc, dar o fac cu iubire, să știe că nu uit, câte zile voi avea...

Nu am făcut acest articol pentru a fi judecată , am făcut pentru miile de mame care se zbat singure cu aceste experiențe. Poate chiar acum,  o femeie suferă din această cauză, și vreau să știe că nu este singura, că o să treacă. Durerea se v-a transforma în mângâiere, iar apoi în amintire.  Eu am avut noroc să întâlnesc în mediul online, femei care  prin simplul fapt că m-au ascultat 2 minute, m-au ajutat să merg mai departe, de aceea VĂ MULȚUMESC! Femei care au trecut prin asta și mare mi-a fost mirarea să văd câte sunt.... . Sunteți minunate, dragi mame de embrioni !  Indiferent,că a-ți pierdut la 2 săptămâni...ori la câteva luni, sunteți mame. Pot să spun unele minunate și puternice, iar sufletul vostru este cel m-ai frumos altar! Fiecare zi care trece, este un pas spre vindecare.

Dacă simțiți să plângeți, plângeți! Dacă simțiți să vă rugați, rugați-vă! Dacă simțiți să dați de pomană, așa faceți....faceți orice să vă liniștiți...ajută foarte mult. Eu am făcut exact ce mi-a dictat sufletul, pentru a mă liniștii, așa faceți și voi!

Nu vă pierdeți speranța, totul o să fie bine! Dragii mei, eu vă urez o zi frumoasă!

Aștept părerile voastre, în secțiunea de comentarii!

Vă pupă, Cristina!

Ce am găsit eu, semăna cu această poză, doar că era ca și cum ar fi luat doar stratul de piele..(spun așa ca să vă faceți o idee).