La povești cu bunica Trandafira, ”Călătorie pe lumea cealaltă”!

Salut dragii mei de astăzi înainte în fiecare săptămână o să am rubrica ”La povești cu bunica

Trandafira”. Este un omagiu adus bunicii mele care m-a crescut și învățat multe. Am hotărât să fac această rubrică cu gândul că, aceste povești o să fie uitate, iar eu vreau să îmi amintesc mereu de ea prin multitudinea de povești .

Încă de când eram mică, bunica mea îmi povestea experiențele ei în lume, încă din vremea când existau boierii, războiul, întâmplări paranormale, etc. 

Bunica mea era un ”tezaur viu”, pentru mine, mereu ne puneam lângă sobă și îmi plăcea foarte mult să aud poveștile ei. Am reținut aceste povești deoarece, cred că le-am auzit de sute de ori, dar niciodată nu mă plictiseam. În ultima perioadă, ea uita anumite momente, iar eu mereu o completam... .

Îmi este tare dor de ea....., dar haideți să începem.....

Una dintre poveștile mele preferate a fost ” Cum a fost ea pe lumea cealaltă”, mereu mă fascina și atunci când aveam un gând rău îmi aminteam de povestea bunicii.

Totul a început într-o seară, când am venit de Colectiv( în perioada comunistă, pământurile care au fost luate de la boieri, s-au colectivizat, iar țăranii munceau aceste pământuri în schimbul banilor și al produselor), după ce am mâncat m-am pus în pat ca tot omul. Adormind, am simțit două ghiare care m-au luat de umeri, și o ființă neagră a zburat cu mine peste sate. Vedeam luminile aprinse, dar eu zburam! M-am tot zbătut, dar nu am reușit să mă desfac. 

Ajungând la niște porți aurite, așa porți nu am văzut în viața mea, creatura m-a abandonat acolo, eu curioasă din fire am intrat, mergând pe acel drum, plin de flori și verdeață, mă întâlnesc cu moșul Hiribiță (așa se porecleau oamenii), care mă întreabă:

-Trandafira, ce cauți, tată aici? Cine te adusă ??? Ai venit singură?

-Sărut-mâna, păi uite niște ghiare mă luară....etc...

-Hai cu mine la Șefii ai mari, să vadă ce este cu tine pe aici...

 Moșul Hiribiță, căra laptele la Colectiv, iar aici făcea același lucru, căra niște butoaie cu lapte pentru ”pomană”, a zis el...

Luându-mă în căruță, se vedeau oamenii cum stăteau ciopor-ciopor, și îl întreb pe moșu:

-Da ce este cu oamenii ăștia așa?

-Păi fiecare stă cu neamul lui...

-Dar de ce unii stau la umbră și alții în soare ?

-Păi unii și-au dat de pomană copaci și acum stau la umbră...

Peste tot erau oameni îmbrăcați diferit, dar ce m-a șocat a fost că unii erau dezbrăcați, pe alții curgea apa continuu...

-Moșule, dar cu ăștia ce este?

-Ăștia sunt înecații, așa au murit....așa sunt...

-Doamne...m-am mirat...

Eram așa liniștită, nimic nu ma atingea....florile erau așa frumoase, așa multe....miroseau așa frumos, că mi-am zis”Trandafira, nu ne m-ai întoarcem!”

Am văzut oameni cu mesele întinse, iar pe alții fără nimic...

-Auzi moșule, dar cu ăștia ce este ??

-Aceștia fie nu le-a dat nimeni nimic de pomană, fie nu și-au dat ei...și așteaptă la fiecare pomană să primească ceva de la alții...că de aia da-ți de pomană pentru Dumnezeu....

-Doamne moșule....ce frumos este aici...

Ajungând acolo, moșul mi-a zis:

-Stai să intru la Șefi, să vadă care este treaba cu tine....

-Trandafira, intră, că au zis să mergi...

-Da, tu moșule ce faci, să mă aștepți!?

-Eiii..., eu am treaba mea trebuie  să duc laptele, dar să nu uiți :”Ce faci în viață, faci și aici!”.

Când am intrat, am văzut 2 oameni care stăteau pe 2 tronuri, fața le lucea ca aurul...au zis ceva, dar nu am înțeles, așa frumusețe nu văzusem....

După ce au discutat, au deschis o Carte, mare și aurită...era foarte frumoasă. După ce au deschis cartea, am început să înțeleg :

- Nu este ea la rând!

-Cine a adus-o pe ea???Cum ai venit aici??

-Păi singură, am venit!

-Nu are cum să vi singură, aici vine cine este la rând, iar tu nu ești .....

-Vezi gardul ăla?

-Da!

-Stai acolo ”Până la noi ordine”!

Eu stăteam pe partea cu porțile pe care intrasem, iar pe cealaltă parte erau oamenii, singura diferență era că ne separa un gard. Tot așteptând m-am plictisit și ce mi-am zis: ”Hai să sar gardul, mă duc să vorbesc cu oamenii aceia, până văd ce fac cu mine”! Gardul nu era mare, dar cum mă urcam dădea cu mine jos....am repetat asta de vreo 10 ori.... .

Mă tot gândeam”Cum să sar gardul?”, când de odată mă pomenesc cu o babă, care avea picioarele rupte, se trăgea pe gard... . Am fost așa fericită, aveam cu cine să stau!

- Hai babă, stai cu mine aici!

-Nu tu m-ai omorât!

-Hai măi babă, stai cu mine, că nu îți fac nimic....

-Nu tu m-ai omorât!

Afurisită, baba, nu mă lăsa să mă aproprii de ea... . Era o femeie înaltă, grasă, dar nu putea merge pe picioare... .

După câteva lupte cu baba, mă pomenesc cu o femeie micuță, îmbrăcată frumos. Cum o vede baba, îi sare în spate ”Asta m-a omorât!”. 

Aia, era o femeie mică, iar baba cu picioare frânte era ditamai monstru de femeie! Eu eram arbitru, când luam baba, când sărea și mă gândeam ”Cum femeia asta mică, a omorât baba asta așa de mare!?” .

Eu mă luptam la propriu cu ele acolo, îmi părea rău de femeia aia mică și îi zic la femeie:

-Să te duci în vis, să îți dea cal de pomană, că altfel nu știu ce faci??

La care baba spune:

-Da ce calul m-a omorât???

După am spus asta, m-am pomenit cu aceleași ghiare că m-au luat de umeri, dar eu am scăpat și m-am dus tot să dau baba jos de pe femeie... . La câteva momente, m-am pomenit din nou cu aceleași ghiare, care m-au înșfăcat spunând:”Hai odată, că nu am timp să te duc acasă!”. 

Din nou zburam peste sate, dar nu mai era noapte, era aproape de zorii zilei. Priveam casele, natura, pluteam...mă simțeam așa ușoară, fără gânduri...liniștită...

Ajungând acasă, m-am văzut pe mine în pat, dar nu vream să mă întorc... când au văzut ghiarele că nu reacționez, iar eu tot plutesc deasupra trupului mei, m-a împins în trup....tot nu reacționam...

S-a enervat din nou și cu o forță ne mai văzută m-a luat din pat, aruncându-mă lângă ușă... .

M-am trezit plângând, moment în care au sărit toți ai casei, povestindu-le pățania mea.

Mulți au fost sceptici, dar eu știu ce am văzut și simțit!  Știu că nu am fost un om bun, dar un om care a fost înzestrat să aducă această poveste, iar eu să o spun mai departe! Zile întregi, anii, m-am tot gândit, că într-o zi mă voi întoarce acolo. S-au scurs 40 de ani de atunci, dar știu că într-o bună zi, rândul meu în acea carte v-a veni!

Așa spunea bunica mea, această poveste te face să gândești că trebuie să îți faci și o comoară în cer, nu doar pe pământ!

Sper că v-a plăcut această poveste, sunt deschisă la sceptici, nu am inventat-o, exact așa mi-a fost spusă, mai erau detalii, dar le-am uitat....

Nu uitați să vă abonați aici, dar și la canalul   ”Ferma Dereglată”, Like paginii ”Ferma Dereglată”...și comentariu la această postare!

Iar pentru voi, prietena mea ”Mihaela Miha39”, postează foarte des multe videoclipuri pe youtube, căutați-o și abonați-vă!

Vă pupic!