LA POVEȘTI CU BUNICA TRANDAFIRA: "Ce a văzut baba Ioana pe lumea cealaltă?!"!

Salut, dragi prieteni!

În primul rând vreau să vă mulțumesc pentru sprijin, niciodată nu m-am gândit că aceste povești o să fie atât de apreciate..... . Vă mulțumesc!

Astăzi o să  vă povestesc o întâmplare care s-a petrecut undeva pe la 1870, s-au ceva de genul, pentru că nu știu exact câți ani avea baba Ioana când i-a relatat această poveste bunicii, deoarece ea era una dintre bătrânele satului , iar pe vremea aceea , oamenii prindeau și 100 de ani.

Baba Ioana , ne spunea multe povesti interesante, cu toate că abia se mișca uneori , de dragul poveștilor noi aveam grijă de cele 8 oi ale ei.  Târziu am înțeles de ce nu putea să renunțe la ele, pentru că ea trăise pe timpul boierilor, bine că și eu am prins câțiva ani din perioada lor, unii erau buni, dar alții te tratau ca pe un sclav . Le iubea foarte mult pe oițe , spunea că sunt din oile părinților și nu poate renunța, o să le lase copiilor care au zis că o să aibă grijă de ele în continuare.

Într-o zi baba Ioana , ne stârnii curiozitatea cu una dintre trăirile ei. 

- Copii, dacă îmi aveți grijă de oi, o să vă povestesc cum am fost eu pe lumea cealaltă!

- Cum să nu, babă, povestește că noi avem grijă!

Totut a început când avem vârsta de 6 ani! Eram o fată sănătoasă, jucăușele și roșie în obraji, dar aveam o văruică care era foarte bolnăvicioasă ,iar în ziua în care eu aproape am murit , se simțea foarte rău .

A fost o zi ca oricare alta, am fost trimisă cu oile împreună cu ceilalți copii, adică eu aveam și frați mai mari , dar mă luau și pe mine pentru ca mama să poată muncii în " dijmă" la boieri , care ne dădeau și nouă pentru a băga în gură .

Eram așa veselă când am venit acasă , dar am întrebat și de văruică ce face? Mama mi-a zis că poate o să moară, asta m-a  întristat.... . Nu trecură câteva minute că brusc simții că numai pot respira și tot ce vedeam era neclar, exact ca atunci când se amurgește . 

Auzeam pe mama cum țipa după ajutor și pe frații mei cum plângeau. În câteva clipe, mă uitam de la un metru la mine , ceilalți mă frecau cu apă și țipau ....eram așa ușoară , așa liniștită ...cum niciodată nu fusesem.... .

Mă pomenii cu o " cucoană" frumoasă lângă mine , care mă luă de mână și am mers  printr- un coridor , până am văzut o lumină .

În vremea aceea, nevestele boierilor erau numite "cucoane ", pentru că erau foarte bine îmbrăcate, vorbeau frumos , miroseau la fel, iar în în mintea copiilor de țăran erau asemănate cu ființe bune , care exprimau liniște și siguranță.

Potrivit spuselor, se zice că moartea se deghizează în personaje simpatice , pentru a nu speria copii atunci când vine să îi ducă pe cealaltă lume.

După cum a spus și baba Ioana, " cucoanele" boierilor erau foarte frumoase și uneori le dădeau bomboane .

Acea "cucoană ", care era Moartea o dusă printr-o grădină foarte mare, verde și cu multe flori frumoase. Moartea îi arătă toate aceste locuri frumoase , până o dusă la bunica ei.

Bunica  își făcuse pomeni de vie, iar pe pomană își pusese și dovleac copt.

Copil fiind, mi-sa lăsat atât de tare la dovleac ,încât îi cerui bunicii, să îmi de-a!

 Cocoana plecase , și eu eram cu bunica  de a cărei fustă mă țineam .

- Bunica vreau dovleac !

- Nu pot să îți dau, încă nu se știe ce e cu tine !

Între timp acasă, eram pusă în tron , se pregătea înmormântate mea. Mama gătea pentru pomană,  oamenii mă vegheau .

Cât timp am petrecut cu bunica și "cocoana", nu părea așa mult, undeva la o oră sau nu știu , era puțin, dar acasă trecuseră 3 zile  și era ziua înmormântării mele.

Eu stăteam lângă bunica, salivând la bucățile de dovleac copt, doar alea erau fericirile noastre și fructele când se coceau .

Plângeam să îmi de-a, dar ea spunea că nu sunt moartă încă !

În timp ce eu mă rugam de bunica să îmi de-a dovleac , mă pomenii cu un bărbat înalt , îmbrăcat în haine aurite , că venii împreună cu cucoana, și zise :

- Iar , ai greșit ! Fata mai are mult de trăit! Cealaltă este la rând! 

- Da....

- Să o duci repede că numai este timp!

Ce doreau ei să spună este că, numai era mult și trebuia să vină popa pentru  înmormântate....

Eu plângeam după dovlete, și îi rugăm să îmi de-a ! Atunci " cucoana" mă luă de mână , și fugii cu mine prin aceleași locuri, iar eu ceream dovlete!

Mă văzui în tron, pânza o aveam pusă pe mine , dar nu doream să mă întorc , doream dovleac de la bunica!

Moartea nu avu ce să facă decât să mă împingă  în trupul meu care zăcea pe masă, iar în jurul meu preotul îmi citea rugăciunile de înmormântare.

Am deschis ochii, și țipat: " dovlete "! " Vreau dovlete de la bunica"!

Când au văzut că eu m-am ridicat având pânza pe față, au fugit împreună cu popa, iar eu am rămas plângând.

Doamne , dar să vedeți ce fugeau , nu a rămas decât bunica cealaltă, care a venit la mine :

- Ioana, tu ești?

- Eu sunt, mumă!

- Dar cum??

- Uite fusei la bunica și avea dovlete pe pomană , dar nu îmi dădu!

- Lasă mumă, că îți face muma dovlete copt acuși !

Se dusă muma și îi porcării pe oameni:

- Veniți , mă  norodonilor, că fata a înviat !

Au venit toți speriați , mama a și leșinat de frică , dar s-a bucurat că eu sunt vie . Bunica mi-a copt dovlete, a fost cel mai bun .....

Toți au rămas uimiți și au povestit ani de zile cum eu m-am trezit din morți .

Cu toată fericirea învierii mele, s-a întâmplat și o nenorocire , văruica bolnavă a murit în timpul trezirii mele din morți , chiar dacă cred că ea era la rând, dar Moartea a greșit adresa! I-am dat tronul, pânza și cele târguite pentru mine.... .

Mi-a părut foarte rău, dar știu că este într-un loc în care numai suferea acele chinuri ale bolii.

Am continuat să îmi fac pomeni și tot ce era necesar, pentru că am văzut ce era acolo, oameni și oameni , dar o altă lume cu siguranță fără suferință .

Au avut dreptate , am trăit mult, cu greutăți , dar am trăit!

- Babă  Ioana , mulțumim de poveste !

- Copii, eu vă mulțumesc că stați și îmi ascultați trăirile și ce am auzit de la oamenii bătrâni !

- Mânie ne m-ai povestești?

- Dacă aveți grijă de oi, da!

- Sărut mâna!

- Să trăiți , copii!

Aceasta a fost povestea pe care baba Ioana i-a spus-o bunicii Trandafira, când erau cu oile . 

Sper că v-a plăcut ! 

Dacă doriți vă puteți abona la pagina, " La povești cu bunica Trandafira" și la acest blog " ofataanonyma@gmail.com"!

Eu am fost Cristina!

PUPICI!