Tradițiile din Ajunul Crăciunului!

 Salut, dragi prieteni !

Astăzi o să vă prezint ce tradiții avem noi în Oltenia în Ajun de Crăciun.

Una dintre sărbătorile mele preferate este Crăciunul! Cu toate că nu toate Craciunurile au fost fericite, în inima mea această sărbătoare avea o putere de a te face fericit indiferent dacă aveai sau nu sub brad ceva.

O să vă enumer câteva, sper să vă placă!

Vrăjitul în foc!




La noi în dimineața Ajunului , se face acest ritual pentru prosperitatea gospodăriei în anul care urmează.

Se făcea focul cu lemne uscate , pentru ca flacăra să fie cât mai puternică, asta repezentând prosperitatea .

Luam o mână de paie proaspete ,aduse din fânar, ne puneam în genunchi pe ele , iar cu o crenguță de măr sau orice copac roditor începeam a spune:

-“Bună dimineața la Moș Ajun! Da este mai bună a lui Crăciun!  Vacile să fie sănătoase , făcătoare , producătoare ! Oile fătătoare! Găinile outoare ! Bărbații,  sănătoși și voioși ! Grânele roditoare ! Copiii sănătoși și luminați la minte ! Femeile sănătoase și gospodine! Boii puternici și sănătoși! 

- Bună seara la moș Ajun, dar este mai bună a lui Crăciun ! Tot ce am avut am zis ,anul să fie mai bun ca cel care a trecut! "

Aici puteți spune tot ce doriți, în fața  focului din Ajun! Bătrânii puneau pe primul loc animalele și grânele ,deoarece  noi am fost un neam de cultivatori și crescători de animale. Acestea asigurau hrana familiei , în acele vremuri grele....

Acest ritual este precum o jertfă adusă înaintea nașterii Domnului . Care reprezintă și  speranță, în sufletul oamenilor spre un an plin de reușite !

Se ține focul toată noaptea aprins!

Nu știu foarte bine scopul acestui ritual , dar aduce prosperitate ,spor , liniște în familie!

Colindatul 



Acest obicei are loc în funcție de satul în care locuiești. Spre exemplu la noi în sat se colindă dimineața, dar sunt și sate în care colindatul începe seara târziu.

Îmi amintesc cu foarte mare drag acea perioadă când ne trezeam la 4 dimineața și ne adunam în partea pe care noi o numeam ( capul satului) . Aveam niște săcuie făcute de mame sau bunici , alte ori aveam plase din acelea de rafie .....

Este foarte bine să bagi colindătorii în curte , deoarece se spune că o să ai spor și reușită în toate !

Povestea bunica despre un om din sat, care în vremea colindatului abia îl aștepta pe tata, pentru că avea spor în găini și pui tot anul! 

Nu se placă de acasă!



Se spune că în această zi nu se plecă de acasă deoarece se duce tot sporul casei . Tata este unul dintre acei oameni care ține cu strictețe aceste obiceiuri!

Împodobitul bradului în Ajun!



Potrivit tradiției,  în seara de Ajun se împodobești bradul . Cu toate că acum această tradiție nu se mai ține,  împodobitul rămâne momentul cel mai frumos, pentru că toată familia participă.. . 

În vremurile mele , nu prea ne permiteam multe globuri , dar puneam toate dulciurile pe care le primeam . ..

Pregătirile pentru ziua Crăciunului!



În ziua de Ajun toate miresmele acele frumoase și îmbietoare .... . Stiu că în fiecare an lua tata câte un amărât de brad, spun asta pentru că avea mereu câte un defect... . Cu toate astea pentru mine acel miros și acum mă timite în copilărie, iar în ochii mei de copil era cel mai frumos brad....

Mirosul sarmalelor , cozonacului și prăjiturilor....se simțea nu duar în casă,  ci pe fiecare uliță .....

Se pune în coșul cu colindeți grâu și porumb!



Se pun aceste cereale în coșul cu colindeți , iar după ce coșul este golit, o parte se dau la animale ,iar o parte sunt folosite la semănat.  Se spune că în această zi , cereale au rod ,iar semănatul lor duce la o cultură prosperă!

Aceste au fost tradițiile din Ajunul Crăciunului!

Sper că v-am plăcut și nu uitați să dați un like paginii de facebook a bunicii "La povești cu bunica Trandafira "!

Un Ajun plin de liniște,  sănătate și speranță!

Eu am fost Cristina!

Pupici!



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Despre testele de sarcină!

Depresia antenatală! ( În sarcină)

Părerea mea despre vloggerul, Alexandru Bălan!